23 iulie 2018

Citeste cartea "Povestea târfelor mele triste" de Gabriel Garcia Marquez

0 comments
Fragment: În anul în care am împlinit nouăzeci de ani, am vrut să-mi dăruiesc o noapte de dragoste nebună cu o adolescentă fecioară. Mi-am adus aminte de Rosa Cabarcas, patroana unei case clandestine care obişnuia să-şi încunoştinţeze clienţii statornici când avea vreo noutate disponibilă. Niciodată n-am cedat acesteia sau oricărei alteia dintre multele-i tentaţii obscene, dar ea nu credea în puritatea principiilor mele. Şi morala e o chestiune de timp, spunea, cu un zâmbet răutăcios, ai să vezi. Avea cu câţiva ani mai puţin decât mine şi nu mai ştiam nimic despre ea de atâta amar de vreme, că s-ar fi putut prea bine să fi murit. Însă la primul apel i-am recunoscut vocea la telefon şi i-am slobozit fără nici un preambul:—Astăzi, da.
Ea suspină: Ah, sărmanul meu învăţat, te faci nevăzut preţ de douăzeci de ani şi dai semne de viaţă numai ca să ceri imposibilul. Îşi recăpătă îndată stăpânirea de sine proprie meseriei şi-mi oferi o jumătate de duzină de opţiuni îmbietoare, dar e drept că nici una neprihănită. Am refuzat-o, stăruind că trebuia să fie fecioară şi chiar pentru noaptea aceea.

Citeste cartea "Metamorfoza" de Franz Kafka

0 comments
Fragment: Într-o bună dimineaţă, cînd Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gînganie înspăimîntătoare. Zăcea întins pe spatele său tare ca o carapace şi, cînd ridica puţin capul, îşi vedea abdomenul cafeniu boltit în sus şi divizat în segmente rigide, de forma unor arcuri ; plapuma abia se mai ţinea să nu alunece cu totul de pe această proeminenţă. Nenumăratele lui picioare, jalnic de subţiri în comparaţie cu dimensiunile sale de altădată, îi tremurau, neajutorate, înaintea ochilor.«Ce s-a întîmplat cu mine ?» îi trecu prin gînd. Nu era vis. în jur se afla camera lui liniştită —o adevărată cameră omenească, deşi cam mică —cuprinsă între cei patru pereţi pe care-i cunoştea atît de bine. Deasupra mesei, pe care se vedea, împrăştiată, o colecţie de mostre destofe —căci Samsa era voiajor comercial —sta atîrnată fotografia ce-o tăiase deunăzi dintr-o revistă ilustrată şi o pusese într-o ramă frumoasă, aurită. Reprezenta o femeie cu căciulităîn cap şi cu un boa de blană la gît : femeia şedea drept şi întindea spre privitor un manşon mare de blană, în care îi dispărea întregul braţ, pînă la cot.Privirea lui Gregor lunecă apoi spre fereastră, şi vremea mohorîtă de afară —căci se auzeau picurile de ploaie ţîrîind pe glaful de tablă —îl făcu profund melancolic.

Citeste cartea "Procesul" de Franz Kafka

0 comments
Fragment: Pe Josef K. îl calomniase pesemne cineva căci, fără să fi făcut nimic rău, se pomeni într-o dimineaţă arestat. În dimineaţa aceea, bucătăreasa doamnei Grubach, gazda lui, care îi aducea micul dejun în fiecare zi la opt, nu se ivi la ora obişnuită. Asemenea lucru nu se mai întâmplase niciodată până atunci. K. mai aşteptă o clipă. Culcat pe pernă văzu cum bătrâna care locuia peste drum îl privea cu o curiozitate absolut neobişnuită. Apoi, flămând şi mirat totodată, sună. Imediat se auzi o bătaie în uşă şi în cameră intră un bărbat pe care până atunci nu-l mai văzuse niciodată prin casă. Bărbatul era zvelt dar solid şipurta un costum negru, strâns pe corp, cum sunt cele de voiaj, legat cu un cordon şi având tot felul de cute, buzunare, catarame şi nasturi, care dădeau costumului o aparenţă deosebit de practică, fără să se înţeleagă bine la ce ar putea servi.—Cine eşti dumneata? Îl întrebă K. ridicându-se în coate.Omul trecu peste întrebare, ca şi cum ar fi fost firesc să fie acceptat când intra undeva, şi se mulţumi doar să întrebe la rândul lui:—Ai sunat?

Citeste cartea "Dragostea în vremea holerei" de Gabriel Garcia Marquez

0 comments
Fragment: Nici nu se putea altfel: mirosul de migdale amare îi amintea de fiecare dată de soarta iubirilor neîmplinite. Doctorul Juvenal Urbino l-a simţit de cum a păşit în casa cufundată în penumbră, unde fusese chemat de urgenţă, să se ocupe de un caz care pentru el încetase de mulţi ani să mai fie urgent. Jeremiah de Saint-A-mour, refugiat din Antile, invalid de război, fotograf de copii şi cel mai mărinimos adversar al său la şah, reuşise să se descătuşeze de chinurile amintirilor învăluit în fumul aromitor al cianurii de aur.A găsit cadavrul, acoperit cu o pătură, în patul de campanie unde dormise totdeauna, iar alături, pe un taburet, se afla tăviţa în care fusese pregătită otrava. Pe podea, legat de piciorul patului, zăcea leşul unui dog danez, mare, negru, cu pieptul alb ca neaua, lângă care erau aruncate cârjele. În odaia înăbuşitoare şi pestriţă, care servea deopotrivă drept dormitor şi laborator, răzbăteau printr-o fereastră deschisă cele dintâi licăriri ale zorilor, dar eradestulă lumină pentru a putea recunoaşte autoritatea morţii. Celelalte ferestre, precum şi cele mai mici crăpături erau fie acoperite cu cartoane negre, fie îndesate cu cârpe, sporind astfel densitatea opresivă a încăperii. Pe o masă mare, sub un bec obişnuit, acoperit cu hârtie roşie, se îngrămădeau de-a valma flacoane, sticluţe fără etichetă şi două tăviţe din cositor ciobit.

Citeste cartea "Pădurea spânzuraţilor" de Liviu Rebreanu

0 comments
Fragment: Sub cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită, spânzurătoarea nouă și sfidătoare, Înfiptă la marginea satului, întindea brațul cu ștreangul spre câmpia neagră, înțepată ici-colo cu arbori arămii. Supravegheați de un caporal scund, negricios, și ajutați de un țăran cu fața păroasă și roșie, doi soldați bătrâni săpau groapa, scuipându-și des în palme și hâcâind a osteneală după fiecare lovitură de târnăcop. Din rana pâmântului groparii zvârleau lut galben,lipicios...Caporalul își răsucea mustățile și se uita mereu împrejur,cercetător și cu dispreț. Priveliștea îl supăra, deși căuta să nu-și dea pe față nemulțumirea. În dreapta era cimitirul militar, înconjurat cu sârmă ghimpată, cu mormintele așezate ca la paradă, cu crucile albe, proaspete, uniforme. În stânga, la câțiva pași, începea cimitirul satului, îngrădit cu spini,cu cruci rupte, putrezite, rare, fără poartă, ca și cum de multă vreme nici un mort n-ar mai fi intrat acolo și nici n-ar mai vrea să intre nimeni...

Citeste cartea "Apărarea lui Galilei" de Octavian Pale

0 comments
Fragment: ― Nu ştiu ce s-a întâmplat, Galilei, atunci în faţa tribunalului Inchiziţiei. Poate că ai fost silit să abjuri. Şi, la urma urmei, este treaba ta.
― Ce povesteşte lumea?
― Lucruri pe care le cunoşti. Unii spun că ai fost înţelept evitând rugul. Alţii pretind că ţii mai mult latrupul tău decât la ideile tale.
― Nimeni nu ştie ce preţ mi-au cerut acele momente.
― Nu se putea oare altfel? Să nu abjuri...
― Ţi-am mai spus, inima mea n-a renegat nimic
― Ba da, ceea ce ai crezut.
― Pământul se învârte mai departe chiar dacă nu vreaInchiziţia...
― E adevărat, dar acesta nu e meritul tău.
― S-a întâmplat aşa. Ei stăteau în jilţuri înalte, îmbrăcaţi în purpură şi, în sală, după ce au încetat să vorbească, nu se mai auzea nimic, se lăsase o tăcere apăsătoare. Nu-mi închipuisem niciodată că e atât de greu să suporţi o tăcere care te constrânge să stai într-un loc de unde ai vrea să fugi. Simţeam că mă înăbuş şi că mi se face greaţă. Ce-i interesează pe ei cum arată pământul şi soarele? mi-am zis. Ce legătură au ei cu pământul şi soarele? Să le spun ceva, orice, numai să plec cât mai repede... să nu-i mai văd. Mă fixau cu ochi goi, reci, fără milă.

Citeste cartea "Exilul și împărăția" de Albert Camus

0 comments
Fragment:O muscă firavă se rotea de câteva clipe în autobuzul cu geamurile închise. Venită de nu se ştie unde, se învârtea fără zgomot, în zbor istovit. Janine o pierdu din ochi, apoi o văzu cum se lasă pe mâna nemişcată a bărbatului ei. Era frig. Musca se înfiora la fiecare pală de nisip izbită de vânt în geamuri. În lumina slabă a dimineţii de iarnă, maşina înainta, se legăna, târându-se cu chiu' cu vai, hodorogind din toate încheieturile. Janine îşi privi bărbatul. Marcel avea chipul unui păun îmbufnat: fruntea îngustă, năpădită de smocuri de păr încărunţit, nasul lat, gura uşor strâmbă. Când treceau peste vreo hârtoapă, îl simţea cumtresare lângă umărul ei. Apoi lăsa iar să-i atârne moale trupul greoi şi picioarele răşchirate, în ochi cu o privire fixă, din nou inertă, absentă. Dar mâinile lui mari şi fără fir de păr, parcă şi mai scurte din pricina pulovărului cenuşiu care-i trecea de mânecile cămăşii, acoperindu-i încheieturile, nu-şi găseau astâmpăr. Strângeau cu atâta putere o valiză mică de pânză pe care o ţinea între genunchi, încât păreau să nu simtă mersul şovăitor al muştei.Pe neaşteptate, se auzi desluşit urletul vântului,şi ceaţa minerală care învăluia autobuzul se făcu şi mai deasă. Pumni întregi de nisip se prăvăleau acum peste geamuri, azvârliţi parcă de mâini nevăzute.

Citeste cartea "Căderea" de Albert Camus

0 comments
Fragment:Pot, domnule, să vă ofer serviciile mele fără riscul de a vă stingheri? Mă tem că n-o să ştiţi să vă faceţi înţeles de prea stimabila gorilă care conduce destinele acestui local. Nu vorbeşte decât olandeza. Dacă nu mă autorizaţi să vă pledez cauza, nu va ghici că doriţi un păhărel de rachiu de ienupăr. Iată, îndrăznesc să sper că m-a înţeles; felul în care a dat din cap trebuie să însemne că argumentele mele l-au convins. Se duce într-acolo grăbindu-se cu o încetineală de înţelept. Aveţi noroc, n-a mârâit. Când refuză să servească, e de-ajuns să mârâie o dată: nimeni nu mai insistă. Numai marile animale au privilegiul de a fi, după voie, în toane bune sau rele. Dar îngăduiţi-mi să mă retrag, domnule, prea fericit că v-am putut fi de folos. Vă mulţumesc, şi aş accepta dacă aş fi sigur că prezenţa mea nu-i inoportună. Sunteţi prea bun. Atunci îmi voi pune paharul lângă al dumneavoastră.Aveţi dreptate, tăcerea lui e asurzitoare. E tăcerea pădurilor primitive, din care pândesc mii de ochi. Uneori mă uimeşte încăpăţânarea cu care prea tăcutul nostru prieten se înverşunează împotriva limbilor civilizate

Citeste cartea "Misterul lui Marie Rogêt" de Edgar Allan Poe

0 comments
Fragment:Puţini sunt aceia, chiar printre cugetătorii cei mai cumpăniţi, care să nu fi fost surprinşi uneori de o credinţă sfielnică, nedesluşită şi totuşi dătătoare de fiori, în faptele supranaturale când au fost puşi în faţa unor coincidenţe atât de miraculoase, încât mintea nu era în stare să vadă în ele nişte simple coincidenţe. Astfel de sentimente —acea credinţă sfielnică de care am pomenit neavând niciodată întreaga putere a cugetării —astfel de sentimente arareori pot fi pe deplin înăbuşite, afară numai dacă se recurge la teoria şansei, sau, cum i se mai zice în termeni tehnici, la calculul probabilităţilor. Calcululacesta însă este pur matematic în esenţa sa: şi de aici ia naştere acea anomalie care constă în a aplica cea mai precisă şi mai rigidă dintre ştiinţe umbrei şi spiritului lucrurilor celor mai anevoie de pătruns din lumea speculaţiilor.Amănuntele cu totulneobişnuite pe care sunt chemat acum să le dau în vileag vor alcătui, aşa cum se va vedea după desfăşurarea lor în timp, partea întâi dintr-o serie de coincidenţe aproape de neînţeles, a căror urmare sau încheiere va fi recunoscută de toţi cititorii în asasinatul de curând întâmplat...

Citeste cartea "Bună seara, Melania" de Rodica Ojog-Brașoveanu

0 comments
Fragment: În oglinda ovală, aşezată între două sfeşnice, tocul subţire, cu incrustaţii emailate, alerga uşor, înşirînd litere rotunde şi egale. Mai sus, lîngă trandafirii bătuţi în rama de argint, motanul adormise. Părea o pălărie neagră uitată pe raft.... Întrucît uşa de la apartamentul familiei Walter se deschide în afară (vedeţi fotografiile publicate înpresă) broasca putea fi forţată numai din interior. În consecinţă, consider că asasinul este numitul Samuel R., nepotul victimei. Primiţi, vă rog, asigurarea deosebitei mele consideraţii, al dumneavoastră, Abatele Brown.Capul mic, plin de bucle albe, alMelaniei Lupu se ridică. În ochii albaştri, palizi, stăruia o scînteie de rîs. Glasul pîlpîi ca o flăcăruie în odaia goală:―Sînt convinsă, draga mea, că nici de astă dată nu te-ai înşelat. Criminalul este fără îndoială băiatul acela cu obrazul pistruiat.Scoase plicul de sub aparatul de fotografiat, muie din nou tocul în călimară şi caligrafie apăsat: "Domnului inspector Bernard Stanley ― Londra-Anglia".

Citeste cartea "320 de pisici negre" de Rodica Ojog-Brașoveanu

0 comments
Fragment: Maiorul Cristescu o examină câteva clipe, apoi scoase din buzunar un pacheţel negru şi-l puse pe masă.—Ce-i asta? Un dar pentru Mirciulică?—Aţi vrut o probă, spuse Cristescu clătinând capul. O aveţi!Bătrâna desfăcu hârtia încet. Rămase cu filmul în palmă şi-l privi nedumerită.—Ce trebuie să fac? Nu ştiu să umblu cu el...—Ţineţi-l în dreptul luminii, zâmbi maiorul amuzat, şi derulaţi-l încet... Destul! Imaginea nu vă spune nimic? Este filmul pe care i l-aţi dat lui Raul Ionescu pentru a se familiariza cu topografia muzeului şi, mă rog, pentru confecţionarea cheii de la grilaj. Când v-aţi întors acasă —evident, după ce aţi fotografiat sălile muzeului, câteva tablouri şi chiar pe câţiva dintre vizitatori —aparatul fiind încărcat l-aţi declanşat, probabil din neatenţie, şi pelicula a înregistrat o parte din odaia în care ne aflăm. Se vede limpede tabloul cu cale, scrinul, pendulul, chiar un colţ de perdea. Vă daţi seama că nu încap confuzii. Mi se pare de asemenea extrem de dificil să găsiţi justificarea prezenţei acestei imagini în filmul recuperat de la Dascălu.

Citeste cartea "Aventuri solitare" de Octavian Paler

0 comments
Fragment: Înainte de a pleca la mare, m-am speriat din pricina unei hemoragii. M-am trezit în mijlocul nopţii într-o mică baltă de sânge. Când am ajuns la baie, m-am îngrozit de-a dreptul, căci arătam ca un animal înjunghiat. Chiuveta s-a înroşit de la sângele care-mi curgea din nas şi, la fiecare mişcare, stropeam lucrurile din baie. Faptul că era noapte, că nu ştiam ce să fac, îmi sporea şi mai mult panica. După vreo jumătate de oră, am reuşit, în sfârşit, să opresc hemoragia. Dimineaţa, m-am dus la doctor. M-a sfătuit să nu mai plec la mare.Seara, am mai trecut o dată prin aceeaşi sperietură. Iar mi-a curs sânge din nas. Nu m-am mai dus, însă, la doctor. M-am temut să nu mă convingă, fie şi numai din prudenţă, să rămân în Bucureşti. Încât m-am grăbit să plec, pentru a nu-mi lăsa timp să mă răzgândesc.Acum, mă simt de parcă aş fi trecut un Rubicon. Angoasat, dar şi mulţumit. Marea înseamnă enorm pentru mine. Dacă n-aş fi venit,aş fi căpătat o psihologie de infirm. Ar fi trebuit să mă consolez cu ideea că marea ţine de trecut. Pentru totdeauna! Şi nu mă văd în stare, deocamdată, de aşa ceva.

Citeste cartea "Un om norocos" de Octavian Paler

0 comments
Fragment: Visam că fusesem suit pe o masă, gol, cineva mă lovea peste testicule cu nuiaua, iar eu plîngeam de ruşine, şi am fugit ca să nu mai aud rîsetele care însoţeau fiecare lovitură; apoi m-am văzut la un proces, unde eram judecat pentru că furasem haine să mă îmbrac, iar procurorul citea cu o voce peltică rechizitoriul, "cer condamnarea lui Daniel Petric la...", restul n-am mai auzit deoarece, îmbrîncind uşierul, am fugit şi de-acolo şi m-am pierdut printre trecătorii care umpluseră străzile oraşului în noaptea de Paşti... Mirosea a primăvară, a sărbătoare, şi tot uitîndu-mă la lumînările aprinse care licăreau în întuneric m-am pomenit în faţa casei unde locuia tata. Am vrut sătrec mai departe, n-avea rost să-l caut după atîta vreme tocmai în noaptea de Paşti, cînd am auzit o bătaie în geam. M-am oprit intrigat. Casa era cufundată în beznă, nu venea dinlăuntru nici un alt semn de viaţă. Şi deodată m-am gîndit că tata, rămas singur în noaptea de Paşti, intrase în agonie şi cerea ajutor.

Citeste cartea "Viața pe un peron" de Octavian Paler

0 comments
Fragment: De cîteva săptămîni încerc să zăresc în direcţia mlaştinei silueta Eleonorei, aşa cum a plecat, cu trenciul pe umeri. Ca să treacă vremea mai uşor, m-am apucat să scriu. Chiar dacă nu ştiu ce se va întîmpla cu aceste pagini, dacă vor fi citite de cineva vreodată sau vor putrezi aici.De fapt, scriu cum aş vorbi. În jurul meu e pustiu, iar omul dacă nu vorbeşte uneori, moare, nu-i aşa? Pe toţi cei care veţi auzi, eventual, ce spun, vă consider judecătorii mei. M-am săturat să discut doar cu mine, să mă judec singur. Şi cînd văgîndiţi, domnilor, că a fost o vreme în adolescenţa mea insolentă cînd am vrut să mă fac sfînt, profet, predicator sau aşa ceva şi să mă duc în pustiu.Sacră şi neruşinată naivitate a tinereţii! În realitate, gara asta pustie e chiar ca o grotă. Iar eu sînt aici ca un sfînt într-o grotă.

22 iulie 2018

Citeste cartea "Ciulinii Bărăganului" de Panait Istrati

0 comments
Fragment: Adrian străbătu, buimac, scurtul bulevard al Maicii Domnului, care, la Brăila, duce de la biserica cu același nume la Grădina publică. Ajuns la intrarea grădinii, se opri, încurcat și necăjit.— Ce dracu! exclamă el cu voce tare, nu mai sunt copil! și cred că am tot dreptul să înțeleg viața cum o simt.Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, În vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo,zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom aerul curat, care se ridica din nisipul de curând udat — amestec îmbălsămat de miros de flori — și se gândea la ceea ce nu putea înțelege.
 

Citeste carti online gratuit. Copyright 2008 All Rights Reserved Revolution Two Church theme by Brian Gardner Converted into Blogger Template by Bloganol/ Poze Frumoase / Jocuri Taxi