25 mai 2015

Citeste cartea "Invitație la vals" de Mihail Drumeș

0 comentarii
Fragment:Totul s-a sfîrşit: nu-mi rămîne decît să mă sinucid. Sînt ferm convins că orice aş face de aici înainte nu rezolv nimic. Aşa că, neavînd încotro, mă văd silit să-mi plec steagul în faţa morţii. Sinuciderea se dovedeşte a fi un imperativ peste înţele¬gerea şi voinţa mea, un imperativ aş zice organic ― împotriva căruia orice rezistenţă pare lipsită de sens, ridicolă chiar. Nu exagerez deloc; în mine e viu numai un singur gînd: acela de a muri. În faţa lui, celelalte gînduri au amuţit, paralizate de în¬fricoşata lui atotputernicie. Niciodată n-a fost în mintea mea atîta rînduială cuminte, pentru că nu mi s-a întîmplat să făptu-iesc ceva cu acordul atît de unanim al gîndurilor. Mereu m-am izbit de împotriviri dîrze sau în cel mai bun caz de îndoieli, re¬ticenţe sau ezitări...Ce s-a întîmplat? Piaza rea, care m-a păscut din leagăn, sădind în mine buruiana trufiei, a fost germenul nenorocirilor de mai târziu? Sau eu însumi mi-am creat orbeşte, de-a lungul ani­lor, situaţiile nefaste care m-au îmbrîncit în coasta morţii?

Citeste cartea "Deșertul pentru totdeauna" de Octavian Paler

0 comentarii
Fragment: Infarctul mi-a lămurit, cel puţin, două lucruri. Pe de o parte, am înţeles că sunt împrejurări în care egoismul e firesc. De patru luni, mă gândesc doar la speranţa că voi depăşi cu bine această vară. Pe de altă parte, e prima oară, cred, că-mi înţeleg eşecurile. Până acum, n-am avut niciodată tăria de a recunoaşte că destinul meu a fost decis de defectele mele. Înaintea recapitulărilor la care m-am văzut obligat, strângeam note pentru un roman. Mă ispitea o replică a trândavului Sybaris din legendă; un Asybaris aproape "metafizic", cu praf adus de vânt dintr-un deşert misterios, şi visând o mare unde ar fi fost aruncată - se zice - cenuşa zeilor morţi.

13 februarie 2014

Citeste cartea "Marele Gatsby" de Scott Fitzgerald

0 comentarii
Citeste cartea "Marele Gatsby" de Scott FitzgeraldFragment:Pe vremea când eram mai tânăr şi mai influenţabil, tata mi-a dat un sfat care de atunci mi-a rămas mereu prezent în minte. — Ori de câte ori ai poftă să critici pe cineva, mi-a spus, ţine seama că nu toţi oamenii au avut avantajele de care te-ai bucurat tu. Atât şi nimic mai mult – dar cum totdeauna ne-am înţeles foarte bine din puţine cuvinte, mi-am dat seama că voia să spună mult mai mult. Urmarea este că am tendinţa de a nu judeca şi condamna pe nimeni, obicei datorită căruia am izbutit să pătrund multe caractere ciudate şi am căzut pradă multor pisălogi înveteraţi. O minte sucită descoperă şi profită repede de această calitate când se întâmplă s-o întălnească la un om normal, şi aşa s-a făcut că în anii studenţiei am fost acuzat – pe nedrept – că sunt o fire interesată şi abilă, pentru motivul că necunoscuţi cu apucături stranii îmi destăinuiau necazurile lor ascunse. Cea mai mare parte a confidenţelor ce mi se făceau erau spontane – şi adeseori când îmi dădeam seama, după anumite semne sigure, că o destăinuire de natură intimă se arată la orizont, mă prefăceam că mi-e somn, că sunt absent sau pornit să-i iau peste picior, căci destăinuirile tinerilor (sau, cel puţin, termenii în care sunt făcute), poartă de obicei pecetea plagiatului şi sunt marcate de vădite omisiuni. Cine nu judecă şi nu condamnă lasă loc unor speranţe nelimitate.

Citeste cartea "Mara" de Ioan Slavici

0 comentarii
Citeste cartea "Mara" de Ioan SlaviciFragment:A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuţii de ei, dar era tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc.
Nu-i vorbă, Bârzovanu, răposatul, era, când a fost, mai mult cârpaci decât cizmar şi şedea mai bucuros la birt decât acasă; tot le-au mai rămas însă copiilor vreo două sute de pruni pe lunca Murăşului, viuţa din dealul despre Păuliş şi casa, pe care muma lor o căpătase de zestre. Apoi, mare lucru pentru o precupeaţă, Radna e Radna, Lipova e numai aci peste Murăş, iar la Arad te duci în două ceasuri.
Marţi dimineaţa Mara-şi scoate şatra şi coşurile pline în piaţa de pe ţărmurele drept al Murăşului, unde se adună la târg de săptămână murăşenii până de pe la Sovârşin şi Soboteliu şi podgorenii până depe la Cuvin. Joi dimineaţa ea trece Murăşul şi întinde şatra pe ţărmurele stâng, unde se adună bănăţenii până de pe la Făget, Căpălnaş şi Sân-Miclăuş. Vineri noaptea, după cântatul cocoşilor, ea pleacă la Arad, ca ziua s-o prindă cu şatra întinsă în piaţa cea mare, unde lumease adună din şapte ţinuturi.
Dar lucrul cel mare e că Mara nu-ţi iese niciodată cu gol în cale; vinde ce poate şi cumpără ce găseşte; duce de la Radna ceea ce nu găseşti la Lipova ori la Arad şi aduce de la Arad ceea ce nu găseşti la Radna ori la Lipova. Lucrul de căpetenie e pentru dânsa ca să nu mai aducă ce a dus şi vinde mai bucuros cu câştig puţin decât ca să-i „clocească” marfa.

Citeste cartea "Un veac de singuratate" de Gabriel Garcia Marquez

0 comentarii
Fragment: MULŢI ANI DUPĂ ACEEA, ÎN FAŢA plutonului de execuţie, colonelul Aureliano Buendía avea să-şi amintească de după-amiaza îndepărtată, când tatăl său l-a dus să facă cunoştinţă cu gheaţa. Macondo era pe atunci un cătun cu vreo douăzeci de case din lut şi trestie, clădite la marginea unui râu, ale cărui ape diafane alunecau prin albia cu pietre lucioase, albe, enorme, ca nişte ouă preistorice. Lumea era atât de recentă, încât multe lucruri nici nu aveau încă nume iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul. În toţi anii, în luna martie, o mică şatră de ţigani zdrenţăroşi îşi întindeau cortul în apropierea satului şi în larma fluierelor şi tamburinelor făcea cunoscute noile invenţii. Începură prin a aduce magnetul. Un ţigan voinic, cu barbă stufoasă şi cu mâini de vrăbioi, care răspundea la numele Melchiade, făcuse în public o demonstraţie grandioasă despre ceea ce numea a opta minune a înţelepţilor alchimişti din Macedonia. Trecea din casă în casă, trăgând după sine doi drugi de metal şi toată lumea fu cuprinsă de groază văzând cum căldările, sobele, cleştele şi spirtierele cădeau singure de pe locurile unde se aflau, cum crapă lemnăriile din cauza cuielor şi şuruburilor care încercau cu disperare să se smulgă din ele, ba chiar obiectele pierdute de multă vreme apăreau acolo unde fuseseră căutate mai mult şi se târau într-o debandadă turbulentă după drugii de fier magici ai lui Melchiade.

Citeste cartea "Christine" de Stephen King

0 comentarii
Citeste cartea "Christine" de Stephen KingFragment: Bănuiesc că aţi putea să consideraţi aceasta ca fiind povestea unui triunghi de îndrăgostiţi – Arnie Cunningham, Leigh Cabot şi, bineînţeles, Christine. Dar, doresc să înţelegeţi că prima a fost Christine. Ea a fost prima dragoste a lui Arnie şi, în timp ce nu îndrăznesc să afirm cu certitudine (oricum, nu de la înălţimea îndoielnicelor culmi de înţelepciune pe care le am atins în cei douăzeci şi doi de ani ai mei), eu cred că a fost singura lui iubire adevărată. beci, denumesc o tragedie ceea ce s a întâmplat. Am crescut împreună cu Arnie în acelaşi cartier, am mers amândoi la Şcoala primară Owen Andrews şi la Gimnaziul Darby, apoi la Liceul Libertyville. Bănuiesc că acesta a fost motivul pentru care Arnie nu a fost total înfrânt în timpul liceului. Eu eram un tip important acolo – mda, ştiu că asta nu înseamnă mare brânză; la cinci ani după ce ai absolvit nu te mai cinsteşte nimeni cu o bere pentru că ai fost căpitanul echipei de football, baseball şi înotător în Liga All Conference –, dar pentru că am fost, cel puţin Arnie nu a fost ucis. A suferit foarte multe abuzuri, dar nu a fost omorât.

Citeste cartea "Carrie" de Stephen King

0 comentarii
Citeste cartea "Carrie" de Stephen King
Fragment:Mai multe persoane de încredere au semnalat faptul că o ploaie de pietre a căzut din bun senin pe Carlin Street, în oraşul Chamberlain, la data de 17 august. Pietrele au căzut mai ales pe casa D-nei Margaret White, deteriorând în mare măsură acoperişul şi avariind două jgheaburi şi un burlan, estimate la aproximativ 25$. D-na White, văduvă, locuieşte cu fetiţa ei în vârstă de trei ani, Carietta.
Nu s-a putut lua legătura cu D-na White pentru declaraţii. Nimeni nu a fost într-adevăr surprins când s-a întâmplat, nu cu adevărat, nu la acel nivel subconştient unde colcăie lucruri sălbatice. Ca reacţie exterioară, toate fetele din sala duşurilor au fost şocate, înfiorate, ruşinate sau pur şi simplu bucuroase că White, căţeaua, o luase iarăşi peste bot. Unele dintre ele ar fi putut de asemenea simula surpriza dar, fireşte, pretenţiile le erau neîntemeiate. Carrie învăţase la aceeaşi şcoală cu unele din fete încă din clasa întâi, iar starea începuse să se clădească încă de pe atunci, să se clădească încet şi imuabil, în conformitate cu toate legile ce guvernează natura umană, şi cu statornicia unei reacţii în lanţ apropiindu-se de masa critică.
 

Citeste carti online gratuit. Copyright 2008 All Rights Reserved Revolution Two Church theme by Brian Gardner Converted into Blogger Template by Bloganol/ Poze Frumoase / Jocuri Taxi